Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Câmpina are haine noi și echipă completă de medici

  • 17 January 2020

 ”Inima” oricărui spital este considerată Secția de Terapie Intensivă, cu tot cu Blocul Operator, iar la Spitalul Municipal Câmpina putem spune că lucrurile merg bine în acest domeniu, mai ales acum, după modernizarea secției și completarea echipei medicale. Vineri, 17 ianuarie 2020, conducerea Spitalului Municipal și reprezentanți ai administrației locale - primar, viceprimar și câțiva consilieri - au vizitat secția unde s-au încheiat recent lucrările de reabilitare.

Mai întâi, conducerea Spitalului Municipal Câmpina a prezentat o situație a secției, atât din punct de vedere medical, cât și în privința lucrărilor efectuate și dotărilor realizate. ”Am reușit să finalizăm modernizarea Secției ATI, cu o capacitate de 15 paturi, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 800.000 lei, bani proveniți de la bugetul local, iar acest moment vine alături de alte două împliniri. Am reușit ca de la trei medici și... jumătate să ajungem la opt anesteziști în momentul de față, ceea ce facilitează desfășurarea operațiilor. Avem și un șef nou la această secție - medicul Emilia Drăgulin, iar în paralel cu lucrările de modernizare am finalizat și procedura pentru achiziția unui sistem performant de monitorizare a pacienților. Este vorba de un sistem Philips, cel mai performant din acest moment, valoarea acestei achiziții fiind de peste 400.000 euro. Țin să mulțumesc Primăriei și Consiliului Local pentru sprijin, dar și colegilor mei pentru înțelegerea pe care au manifestat-o pe perioada lucrărilor”, a spus dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal Câmpina. (video)
”Mă bucur să mă alătur unei echipe valoroase pe care am găsit-o aici, la Spitalul Municipal Câmpina și vreau să mulțumesc în mod special medicului Maria Zaharia, coordonatorul de până acum al acestei secții, care a manifestat mult profesionalism și multă căldură în relația cu pacienții,dar și cu noi, colegii săi mai vechi sau mai noi”, a afirmat și noul șef al Secției ATI din cadrul Spitalului Municipal Câmpina, dr. Emilia Drăgulin. (video)
”Am demonstrat că ne-am ținut de cuvânt când am spus, în anul 2016, că sănătatea este o prioritate, atât în privința spitalului, cât și a cabinetelor medicilor de familie. Vreau să mulțumesc în mod special celor care în momente grele, și erau puțini atunci, au asigurat o continuitate vitală pentru spital și pentru comunitatea noastră. Acum ne bucurăm împreună că lucrurile stau mult mai bine”, a declarat, în fața celor prezenți, viceprimarul municipiului Câmpina, Adrian Pițigoi. (video)

Înainte de vizitarea propriu-zisă a secției recent modernizate, primarul Horia Tiseanu a avut un mesaj pentru echipa medicală de la ATI și Blocul Operator: ”Greutățile pe care le-ați avut pe perioada lucrărilor să știți că vor continua, pentru că anul acesta intenționez să propun Consiliului Local alocarea de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Blocul Operator, pentru a finaliza această parte a spitalului, pentru că, după cum știți, aici a fost nevoie de o etapizare a reabilitării, pentru ca în paralel cu lucrările să se poată desfășura și actul medical. Principalul lucru este că mergem înainte cu dezvoltarea infrastructurii Spitalului Municipal, pentru că numai un efort continuu ne poate ține în joc, ne poate ține în luptă cu spitalele private, care vin cu investiții mari. Eu zic că la nivelul județului Prahova avem performanțe foarte bune și tindem să fim numărul unu în zona noastră, zona Câmpina, poate chiar mai mult”. Primarul Horia Tiseanu a mai vorbit și despre alte proiecte ale administrației locale referitoare la Spitalul Municipal - de la acordarea locuințelor de serviciu pentru medici și până la proiectul de mare anvergură, cu fonduri europene de aproximativ 6,5 milioane euro, privind reabilitarea termică a întregii unități medicale. (video)
Apoi, managerul Spitalului Municipal Câmpina, dr. Călin Tiu, a oferit câte un buchet de flori fostului șef al ATI - dr. Maria Zaharia și noului șef al acestei secții - dr. Emilia Drăgulin și s-a vizitat secția proaspăt modernizată și dotată.
La acest eveniment, administrația locală a fost reprezentată de primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Adrian Pițigoi, directorul economic Alice Tudorache, consilierii locali Monica Clinciu (care este și președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal) Dragomir Enache, Viorel Bondoc și Lucian Cercel, precum și consilierul personal al primarului, Marian Dulă.

Articolul complet poate fi citit aici.



Noutati


Anunt Proiect Digitalizare
29 October 2024

...

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Câmpina are haine noi și echipă completă de medici
17 January 2020

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Câmpina are haine noi și echipă completă de...

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului
17 September 2019

„Siguranța pacientului: o prioritate globală pentru sănătate”...

APLICATIA 112
16 May 2019

APLICATIA 112...

Bloc operator ultramodern, la Spitalul Municipal Câmpina
21 December 2018

Bloc operator ultramodern, la Spitalul Municipal Câmpina...

Spitalul Municipal Câmpina are, din această lună, medic specialist gastroenterolog
20 December 2018

Spitalul Municipal Câmpina are, din această lună, medic specialist gastroenterolog...

Spitalul din Prahova care arată ca ”afară”. Munca titanică a unui artist voluntar, premiată la Gala Comunității Prahovene 2018
12 December 2018

Spitalul din Prahova care arată ca ”afară”. Munca titanică a unui artist voluntar, premiată ...

Român in linia intai a profesionalismului
29 January 2018

Intalniri Capitale cu Rasvan Roceanu, Radio Romania Bucuresti. Invitat: Dr. Calin Tiu, managerul sp...